Tehnica colajului a fost mult timp marginalizata. In ultimul timp, insa, ea castiga teren, fiind considerata o forma de exprimare artistica in care se pot regasi emotii complexe, aidoma franturilor senzoriale care le raman oamenilor in urma experientelor.

Deschide GaleriaPovestea Casei va prezinta astazi o serie de colaje care transpun intr-o forma contemporana bogatia detaliilor baroce si le combina, intr-un eclectism asumat, cu fragmente inspirate din mai multe stiluri. Colectia se numeste "Transparente emotionale" si apartine artistei Cristiana Danes.

Transparentele suprapuse si alaturate unor curente artistice precum romantismul, neoclasicismul, baroc, rococo, arts and crafts, art nouveau si art deco, se contopesc intr-o cumpatata proportie si formeaza un stil propriu, perceptil celor familiarizati cu frugalitatea emotiilor societatii moderne.

Pornind de la neoclasicismul care cauta idealul sublim, sub o forma obiectiva, si trecand la romantismul care face acelasi lucru, prin subiectivizarea lumii exterioare, colajele in stilul baroc produc momente de tensiune care se caracterizeaza prin utilizarea exagerata a miscarii si a claritatii. Detaliile sunt folosite din belsug, formele sunt clare, iar simbolistica poate fi interpretata cu usurinta, fara ambiguitati de nuanta.

Ca o perioada tarzie din evolutia barocului, stilul rococo a fost caracterizat mai ales de bogatia si varietatea detaliilor si a ornamentelor, respectiv de exagerarea caracteristicilor barocului pana la opulenta. Franturile inspirate din arts and crafts muta perceptiile pana la intersectia cu perioada art nouveau. Acestea sunt usor de recunoscut datorita liniilor curbe, ondulate, care curg firesc, pline de ritmuri sincopate, aidoma unui leitmotiv muzical. Influentele art deco se fac simtite prin motivele si formele animaliere sau de vegetatie.

Toate fragmentele puse laolalta formeaza o frumusete ce respecta cele mai fine canoane estetice. Efectul acestor colaje se face simtit pe deplin abia in cadrul amenajarilor urbane, in care devin accente cromatice cu veleitati pline de emotie.

Lucrarile care folosesc tehnica colajului sunt, in definitiv, o declaratie de stil personal bucati din diferite stiluri se unesc pe un fond bine definit si creaza o emotie a momentului prezent, decriptabil prin prisma conceptului de amenajare in care sunt incorporate.

“In orice clipa desavarsirea unei forme ne poate aparea pe o mana sau pe un chip. O anumita tonalitate a colinelor sau a marii poate fi mai rafinata decat celelalte; o anumita stare pasionala, vizionaa sau de fierbere intelectuala este irezistibil reala sau ispititoare pentru noi doar in acel unic moment. Nu rodul experientei, ci experienta insasi este tinta. Sa arzi intotdeauna cu aceasta flacara statornica si stravezie, sa nu te indepartezi de acest extaz, iata succesul in viata. Chiar daca totul se topeste sub picioarele noastre, putem totusi sa vorbim despre orice pasiune rafinata, despre orice contributie la cunoastere care prin limpezirea unui orizont, poate pune pentru o clipa spiritual in libertate, despre orice atatare a simturilor prin nuante stranii, culori bizarre, mirosuri curioase, opera artistice sau chipuri dragi.” ( Walter Pater, “Eseu asupra Renasterii”, 1873)

Transparentele suprapuse si alaturate unor curente artistice contureaza un stil aparte

Colectia se numeste Transparente emotionale si apartine artistei Cristiana Danes

Fragmentele puse laolalta formeaza o frumusete ce respecta cele mai fine canoane estetice.

Bucati din diferite stiluri se unesc pe un fond bine definit si creaza o emotie a momentului prezent

Colajele un stil propriu, perceptil celor familiarizati cu frugalitatea emotiilor societatii moderne.

Mai putin inseamna deseori mai mult afirmatie perfect valabila in designul interior

Daca esti o fire creativa, un colaj iti va stimula cu siguranta imaginatia daca il vei pune in spatiul tau de lucru

Detalii bine dozate, nuante si complementaritati care se remarca subtil

Nimic prea simplu, nimic prea incarcat totul intr-un minunat echilibru de stiluri

Tehnica moderna a colajului lasa emotiile sa respire, infuzand eleganta amenajarilor

Amenajarea interiorului casei tale va fi transformata cu totul de eclectismul unui colaj

Unul din peretii livingului tau poate deveni focusul atentiei printr-un colaj in tonuri pastel

Tusele de culoare din amenajarile moderne se feresc de contraste puternice si tonuri obositoare

Fie ca vorbim de un decor rustic sau de unul minimalist, colajele au avantajul versatilitatii estetice