Acasă este locul în care revenim în fiecare zi după muncă, după vacanță. În principiu, este locul la care ne întoarcem mereu. De aceea este important ca proiectarea, construcția și amenajarea casei să fie potrivite nevoilor tale pentru a te simți cu adevărat acasă. O casă înseamnă pereți, acoperiș și un număr de metri pătrați. Acasă înseamnă liniște, oameni dragi ție și sentimentul că aparții unui loc. Iată în continuare cum transformi o idee în acasă, alături de Litarh.

De unde începe proiectul unei case?

Proiectul unei case începe de regulă cu o idee. Această idee este urmată apoi de verificarea bugetului disponibil, stabilirea nevoilor familiei și deținerea unui teren. Primul pas legal și tehnic este obținerea certificatului de urbanism de la primăria din zona ta, care îți arată ce poți să construiești pe terenul respectiv.

După verificarea actelor și a terenului, intervine studiul geotehnic care se referă la analiza solului pentru a vedea ce fel de fundație urmează să se construiască. Apoi urmează discuția pe care o ai cu arhitectul tău pentru a stabili tema de proiectare în funcție de spațiul de care dispui, buget și preferinței.

Cum alegi compartimentarea?

Alegerea compartimentării pornește de la stilul tău de viață actual și îl ia în calcul și pe cel pe care îl poți avea în viitor. O alegere greșită a încăperilor casei poate duce la frustrări zilnice și la costuri mai mari de modificare ulterior. Criteriile de avut în vedere în ceea ce privește compartimentarea casei tale sunt următoarele:

  • Orientarea soarelui. În multe proiecte, dormitoarele sunt orientate spre răsărit, iar livingul și terasa spre sud sau vest pentru mai multă lumină naturală.
  • Flexibilitate. Un birou pe care îl construiești acum poate deveni, în viitor, camera copilului.
  • Separarea camerelor este esențială astfel că zona de zi care poate cuprinde livingul sau bucătăria deschisă trebuie să fie separate de zona de noapte, dormitoarele.
  • Fluxul zilnic trebuie luat în considerare pentru a nu avea de făcut drumuri lungi cu plasele de cumpărături de la mașină la bucătărie.
  • Spațiile de depozitare nu trebuie uitate nici ele, o cameră tehnică sau un depozit fiind eficiente pe termen lung.

Dacă optezi pentru o casă pe nivele, atunci trebuie să iei în considerare faptul că vei avea nevoie de o baie per etaj și să nu poziționezi camerele astfel încât să fie nevoie să treci prin dormitor pentru a ajunge la baie sau bucătărie, dacă optezi pentru o casă fără etaj.

De ce este importantă lumina naturală?

Lumina naturală este importantă deoarece îți poate influența starea psihică, sănătatea și confortul, dar poate contribui și la scăderea consumului de energie electrică al unei locuințe. O casă mai luminoasă poate fi considerată mai valoroasă și mai ușor de întreținut.

Lumina naturală ajută la sincronizarea ceasului biologic și poate regla somnul, astfel poți beneficia de un nivel mai mare de energie. Pe lângă beneficiile fizice pe care le oferă lumina naturala în casa ta, trebuie să știi că aceasta poate face estetica locuinței mai plăcută și confortabilă.

De ce contează să lucrezi cu o echipă experimentată?

Atunci când construiești o casă, este important să ai în vedere expertiza echipei pe care o alegi pentru că poate influența modul în care decurge proiectul. O echipă experimentată poate identifica din timp potențialele dificultăți și provocări și poate contribui la desfășurarea proiectului în condiții optime, așa cum ți-l dorești tu.

Dacă iei în calcul construirea unei case din lemn, litarh.ro oferă proiecte și soluții dedicate acestui tip de construcție cu accent pe calitatea execuției și personalizarea proiectului în funcție de fiecare client în parte.

Întrebări frecvente

  1. Cât durează construirea unei case de lemn? Durata depinde de complexitatea proiectului și de condițiile de execuție.
  2. Sunt casele din lemn rezistente în timp? Da, dacă sunt proiectate și executate corespunzător și construite din materiale de calitate, durata de viață poate fi îndelungată.
  3. Pot personaliza proiectul casei de lemn? Da. Fiecare proiect este personalizat în funcție de teren, buget și preferințele tale.

Mini-rezumat

Să transformi o idee în acasă nu este ușor. De la analize și autorizații până la execuție și întreținere, construirea unei case poate fi cu adevărat o provocare. Dacă decizi că îți dorești o casă din lemn, atunci echipa Litarh te poate ajuta cu ce ai nevoie, de la proiectare, la alegerea materialelor și până la execuție pentru ca tu să te bucuri de propriul cămin.

Date de contact:

Adresă: ​​DJ177C, Valea Moldovei 727580, Județ Suceava, România

E-mail: office@litarh.ro

Telefon: +40740 086 722

Sursa foto: magnific.com