Printre frunzele umede răsar câteva ciuperci cărnoase, cu pălărie brună, care seamănă izbitor cu ghebele. Nu ești micolog, dar ai în buzunar un telefon inteligent și un asistent cu inteligență artificială. Faci poze din toate unghiurile, inclusiv la picior, și aștepți verdictul. Ecranul îți răspunde prudent, dar tentant: „S-ar putea să fie o specie comestibilă”. Este adevărat că te atenționează că s-ar putea să nu fie.
Pe scurt, ca să nu te țin în suspans: medicii și agențiile europene de sănătate publică (precum ANSES din Franța) avertizează că tot mai mulți oameni ajung la spital cu intoxicații grave după ce au folosit aplicații de recunoaștere vizuală sau modele AI pe post de ghid de pădure. Deși inteligența artificială poate scrie cod sau rezuma cărți în câteva secunde, în regatul ciupercilor camera telefonului suferă de o orbire tehnică periculoasă.
Ce am pățit când am testat chiar eu cu Gemini
Recunosc, am făcut și eu acest experiment. Într-o ieșire recentă, am dat peste niște ciuperci care semănau foarte bine cu ghebele. Ca să fiu sigur că nu greșesc, am întrebat Gemini, făcând fotografii din toate unghiurile posibile, inclusiv de jos, ca să se vadă clar piciorul și partea inferioară a pălăriei. Răspunsul primit a fost unul tipic de compromis: mi-a spus că s-ar putea să fie bune. Ce mi-a spus Gemini: ”Din imagini, ciuperca din imagini aparține genului Armillaria (grupul cunoscut popular sub numele de Ghebe sau Gheba de toamnă).
Există un grad ridicat de probabilitate să fie Ghebă de toamnă (Armillaria mellea) sau o specie înrudită din acest complex (cum ar fi Armillaria gallica sau Armillaria tabescens / Desarmillaria dacă inelul este absent/caduc)”.
Norocul a fost că nu m-am bazat pe ecran și am întrebat un om din sat, care cunoștea pădurea de-o viață. S-a uitat o secundă la ele și mi-a tăiat elanul: „Nu sunt bune de mâncat. Cele bune din soiul ăsta sunt mult mai mici.” Atunci mi-am dat seama de o limită uriașă a inteligenței artificiale pe care puțini o iau în calcul: algoritmul nu are simțul proporțiilor. Când faci o poză de aproape unei ciuperci pe frunze, fără un reper fizic lângă ea, AI-ul nu își poate da seama dacă pălăria are 4 centimetri sau 20 de centimetri. Or, în lumea ciupercilor, dimensiunea exactă la maturitate este adesea detaliul care separă o delicatesă de o specie toxică.
Iar când tu aștepți să fi găsit ghebe, un răspuns de tipul „s-ar putea să fie bună” este tradus de creierul tău direct ca un „da”. Atât de mult am ajuns să ne bazăm pe A.I.
Alte detalii pe care camera telefonului nu le poate vedea
Dincolo de lipsa scării de măsură, un micolog adevărat nu se uită niciodată doar la o imagine plată pe un ecran luminos. În pădure, diferența dintre o cină reușită și o problemă medicală serioasă stă în indicii pe care telefonul nu le poate captura:
- Baza piciorului (volva) și inelul: Celebra și mortala Amanita phalloides (buretele viperei) are la bază, adesea ascunsă sub frunze sau pământ, o mică „cupă” numită volvă. De asemenea, ghebele au un inel albicios caracteristic pe picior, pe care speciile otrăvitoare asemănătoare nu îl au sau îl au altfel colorat. Dacă fotografiezi de sus, aplicația ratează aceste detalii.
- Mirosul și schimbarea culorii la rupere: Unele ciuperci otrăvitoare miros discret a ridiche, a cerneală sau a migdale amare, iar carnea lor își schimbă culoarea (se albăstrește sau se îngălbenește) la câteva secunde după ce o rupi cu unghia. Un algoritm nu are nas și nici simț tactil.
- Cărțile false de pe internet: Agențiile de protecție a consumatorilor atrag atenția că au apărut inclusiv ghiduri de cules ciuperci generate automat cu AI, pline de ilustrații greșite care amplifică confuzia.
De la împăratul Claudius la „buretele” dacilor
Regatul (vedeți, folosim și aici termeni care denumesc și definesc o lume cu propriile ei legi, granițe și pericole, deși n-are nici rege și nici coroană) ciupercilor a fascinat și a speriat omenirea cu mult înainte să existe telefoane mobile. Istoricii antici (precum Tacitus și Suetonius) povestesc că, în anul 54 d.Hr., împăratul roman Claudius a murit după ce a mâncat o farfurie cu ciuperci preferate, în care fusese strecurată o doză fatală de Amanita phalloides. De altfel, romanii aveau o vorbă cinică despre această plantă misterioasă, numind-o „mâncarea zeilor”- aluzie la faptul că împăratul fusese zeificat imediat după moarte.
Privit prin prisma limbajului, cuvântul românesc burete ascunde o poveste la fel de interesantă. Spre deosebire de „ciupercă” (un termen cu origini încă disputate în spațiul balcanic), lingviștii consideră că burete face parte din vechiul fond autohton traco-dac al limbii române, fiind unul dintre acele cuvinte supraviețuitoare care ne leagă direct de viața oamenilor care cutreierau (fiind băiet) pădurile Carpaților acum două milenii.
