Este Crăciunul. Este sigur un cuvânt vechi fiindcă există si în dialectele sud-dunărene (aromână, meglenoromână: Crățun, Cărțun, Crăciun).
Originea lui este foarte discutată. Mulți lingvisti au propus diferiți termeni latini, dar dificultăți de ordin fonetic si semantic fac dificilă demonstrarea originii. Cel mai des invocat este Lat. creationem cu sensul de copil, ca în sard. kriatore, sp. criazon.
Crăciunul trebuie să fi însemnat la început Pruncul Iisus, lucru ce ar explica folosirea acestui cuvânt ca nume de botez si de familie.
Alți lingvisti cred că termenul creationem ar fi însemant creație sau nastere. Tocmai pentru că în alte limbi romanice, termenii pentru Crăciun (fr. Noel, it. Natale) provin din lat. natalis- ziua nasterii.
Acelasi cuvânt apare în mai multe limbi slave cu care româna a intrat în contact (bg. kracon, sb. karcun- nume d epersoană). În rusă , korociun apare într-o cronică din Novgorod (1143) si însemna soltițiul de iarnă.
Au mai fost făcute legături cu un cuvânt din albaneză (kercu-ni) care înseamnă buturugă. Străromâna ar fi avut termenul Crăciun cu sensul de buturugă. Sensul crestin s-ar fi dezvoltat prin intermediul construcției seara (noaptea) Crăciunului, paralelă cu expresia albaneză nata a buzmit- noaptea butucului.
În societatea pastorală, buturuga aprinsă este idispensabilă în nopțile de veghe ale sărbătorilor.
Trebuie să ținem cont că terminologia crestină este, în general, mostenită din latină, putem spune că vine din latină.
Atunci când spunem Crăciun Fericit, să avem parte de Crăciun într-o stare de mulțumire intensă si deplină.
