Sunt Alexandru și probabil mă cunoașteți deja din articolele trecute, fie că am vorbit despre primii pași în grădinărit, despre cum transformăm balcoanele urbane în refugii pentru polenizatori, despre regulile pentru o grădină prietenoasă cu aricii în luna mai, sau despre lecțiile practice de la etajul 6 privind securizarea ferestrelor pentru pisici, fiind cat-dad, cat person. Dacă ați parcurs acele rânduri sau eseul despre geografia blândă a intimității și legătura tainică dintre pisici și casele noastre, știți deja că privesc locuința ca pe un organism viu, care trebuie să ofere siguranță, căldură și sens. Deși sunt un copil al vitezei care vrea totul „ieri, dacă se poate”, cred cu tărie că designul unui cămin are menirea de a încetini timpul.
Nu îmi plac deloc multe apartamente din blocurile comuniste (chiar dacă locuiesc într-unul), multe sunt mult prea îngrămădite de lucrurile adunate în timp, asta după ce că mai sunt și mici din fabrică (al meu este din prefabricate). Stim cu toții cum este viața de blocatar. În graba mea zilnică, mă lovesc des și de apartamentele noi, dar care mi se par reci și sterile: au linii drepte, finisaje impecabile, dar le lipsește acea scânteie care te face să spui „acasă”.
Dar trăim un paradox fascinant și destul de trist. Te-ai aștepta ca apartamentele noi, moderne, să rezolve asta, însă ele au căzut în extrema cealaltă. Parcă toate casele de azi și-au pierdut acel „je ne sais quoi” și au început să semene izbitor cu un spital. Totul este alb, gri, steril și perfect aliniat. Ce s-a întâmplat, oare, cu exprimarea personalității noastre? Unde a dispărut curajul de a pune o culoare, o textură sau o amintire pe un perete, fără frica de a strica un „concept minimalist”? În graba noastră de a fi moderni, am transformat căminele în clinici imobiliare reci.
Zilele trecute, în timp ce căutam idei noi pe internet, am descoperit o excepție fascinantă care se revoltă exact împotriva acestui stil de spital. Este vorba despre un duplex cochet amplasat în inima Londrei. Știu, știu, veți zice că Londra este Londra, că oamenii de acolo au o cu totul altă conștiință estetică și că vin dintr-o cultură urbanistică veche, unde frumosul se moștenește. Și aveți dreptate! Dar asta nu înseamnă că noi nu putem fura din secretele lor pentru a le aplica în blocurile noastre.
Mi-a plăcut modul în care au reușit să transforme un spațiu compact într-o locuință incredibil de caldă. Secretul lor? O paletă cromatică neașteptată de galben și albastru, piese de mobilier făcute la comandă și o zonare extrem de inteligentă. Da, ei au bani de marmură scumpă, dar pe noi nu ne costă nimic să le împrumutăm ideea culorilor sau curajul de a sparge albul de spital dintr-o cameră.
Iată ideile mele preferate din acest proiect, pe care le putem fura și noi pentru casele noastre.
1. Regula de aur: Fundal de „spital” salvat de explozii de culoare
Dacă priviți imaginile din living, veți observa exact lucrul despre care vă vorbeam: pereții sunt lăsați într-o nuanță extrem de calmă de crem-unt. În mod normal, dacă designerii s-ar fi oprit aici și ar fi pus o canapea gri și o măsuță neagră, ar fi ieșit exact acea clinică sterilă de care fugim.
Însă Studio Squire a făcut o mișcare de șah: a lăsat pereții simpli și a adus toată energia prin mobilier. În centrul camerei tronează o canapea imensă în formă de L, pe care au aruncat perne în nuanțe calde de galben-muștar și ocru, combinate cu fotolii într-un albastru-turcoaz foarte stins (un bleu-ou de rață extrem de elegant).
Nu zugrăvi pereții în culori stridente într-un spațiu mic pentru că îl vei micșora și mai mult. Păstrează baza deschisă și neutră, dar riscă! Pune un fotoliu galben-solar sau perne decorative turcoaz. Schimbă complet vibrația camerei fără să cheltui o avere pe zugravi.
2. Bucătăria și celebra insulă din marmură roșie (Da, se poate și pe PAL/Compozit!)
Trecerea spre zona de gătit este extrem de fluidă, specifică apartamentelor moderne open-plan. Bucătăria este compactă, cu dulapuri din lemn cald și blaturi din piatră deschisă.
Dar piesa care fură toate privirile este o insulă centrală din marmură roșu-închis, cu nervuri dramatice (Rosso Levanto). Este o extravaganță, știu! Însă dincolo de piatra scumpă, mie mi-a plăcut altceva: inteligența proiectării. Insula are încorporate nișe speciale, lăsate la vedere, unde sunt așezate cărțile de bucate. Lângă ea, două scaune din stejar cu detalii sferice completează perfect colțul.
Ideea lui Alexandru de furat: Ne place marmura lor roșie? Depinde! Ne permite bugetul așa ceva? Probabil că nu. Dar secretul stă în contrast! Dacă ai o bucătărie simplă, poți alege un blat de lucru din MDF sau compozit într-o nuanță curajoasă (teracotă, verde-smarald sau chiar un decor de piatră închisă). Iar ideea cu raftul deschis pentru cărțile de rețete direct în insulă sau în masă este genială și extrem de ieftină de realizat la orice atelier de mobilă la comandă.
3. Zona de bucătărie: Cum pui o masă de 6 persoane într-un colț îngust
Aici am văzut o rezolvare interesantă pentru apartamentele noastre mici. De obicei, când vrem o masă mare, blocăm tot livingul cu scaune. Designerii londonezi au rezolvat problema creând o banchetă fixă, lipită de perete, tapițată într-o catifea galben-muștar.
Masa din lemn de stejar este înconjurată de scaune doar pe partea exterioară. Spațiul pare aerisit, cald și seamănă cu acel colț intim dintro cafenea chic unde îți dorești să îți petreci diminețile.
Ideea lui Alexandru de furat: Banchetele sau colțarele moderne, elegante (uită de cele masive din anii '90!), lipite de perete, salvează enorm de mult spațiu. Elimină zona goală din spatele scaunelor clasice și oferă mai multe locuri la masă atunci când ai musafiri.
4. Dormitoarele: Oaze de liniște unde tăbliile patului fac toate regulile
La etajul inferior, acolo unde sunt amplasate dormitoarele, atmosfera se schimbă. Dacă sus totul este solar, dinamic și deschis spre socializare, jos ritmul încetinește. Spațiile sunt mici, așa că s-a mers pe simplitate, dar fără a cădea în banal.
Pereții sunt îmbrăcați în tapete cu texturi extrem de fine, aproape imperceptibile, iar pata de culoare și personalitate este adusă exclusiv prin tăbliile masive, capitonate, ale paturilor. Într-un dormitor s-a folosit o catifea bogată de culoarea ruginei, iar în celălalt un imprimeu textil rafinat cu motive florale discrete. Lenjeriile din in și lămpile cu lumină caldă transformă camerele în niște „cuiburi” perfecte pentru somn.
Uite o variantă revizuită pentru fragmentul cu cinematograful, șlefuită perfect pentru a explica de ce acel alb absolut nu este întotdeauna cea mai bună soluție. O vom scrie direct din perspectiva ta, adresându-te cititorului român care se lovește zilnic de mitul „lavabilei albe”:
5. Spațiul de relaxare sau acel colț de „chill” unde îmbrățișezi întunericul
Cea mai curajoasă încăpere din tot duplexul este cea pe care englezii au numit-o „sală de cinema”. Să fim realiști: la noi, puțini au în casă spațiu pentru așa ceva. Dar gândiți-vă la echivalentul ei românesc: acea cameră de gaming, acel birou retras unde lucrezi seara, un „man cave” sau pur și simplu un colț de relaxare mai retras.
