Începutul de primăvară nu vine niciodată cu aceeași energie pentru toată lumea, dar poate tocmai de aceea are un farmec atât de special.

Pentru unii, este luna în care orașul începe să prindă viață, pentru alții, este momentul în care rutina se așază altfel, mai aproape de nevoia aceea discretă de schimbare care nu are nevoie de gesturi radicale ca să fie reală.

Dispozitivul de tutun încălzit Ploom AURA nu-ți cere să devii altcineva, ci îți propune doar să alegi mai bine, mai atent, mai firesc. Iar când vine vorba despre ritualurile care te însoțesc zi de zi, diferența se simte exact în aceste mici detalii.

Ritualul tău în ritmul tău

Dispozitivul de tutun încălzit Ploom AURA, transformă tehnologia într-un avantaj firesc. Totul este gândit pentru fluiditate și pentru acel tip de confort care nu are nevoie să fie explicat în exces ca să fie simțit imediat.

Tehnologia Smart HeatFlow încălzește tutunul fără ardere, ceea ce permite păstrarea gustului sau bogat și plin, într-o formă mai echilibrată, fără accente arse și fără efectele asociate combustiei. În același timp, AirFlow contribuie la distribuția uniformă a căldurii, astfel încât experiența să rămână constantă de la primul până la ultimul puf.

Această diferență devine cu atât mai clară atunci când o compari cu țigara electronică. Dacă în cazul vape-ului experiența este construită în jurul unui e-liquid aromatizat, al unei prezențe vizibile a vaporilor, device-ul Ploom AURA merge într-o direcție diferită, mai discretă și mai matură. Aici vorbim despre tutun real încălzit, despre un gust veritabil, mai stabil și mai profund, despre o experiență care nu caută efectul imediat, ci echilibrul. Nu domină spațiul, nu cere atenție suplimentară și nu transformă ritualul într-o demonstrație vizibilă, ci îl păstrează personal, elegant și firesc.

Smokeless cu Ploom AURA

Unul dintre cele mai importante avantaje ale unei experiențe alături de aparatul de tutun Ploom AURA, rămâne felul în care îți permite să fii prezent fără să devii intruziv.

Cu Ploom AURA, experiența este construită în jurul tehnologieiSmart HeatFlow, care încălzește tutunul fără ardere, ceea ce schimbă fundamental totul, deoarece nu mai apare combustia clasică, iar odată cu ea dispar și fumul dens, scrumul și mirosurile persistente care tind să rămână pe haine, în păr, în mașină sau în spațiile închise mult după ce momentul a trecut.