Locuiesc la etajul 6 într-un bloc din 1977 și mereu stau cu teama unui cutremur, blocul a prins cutremurul din 1977. Suntem mulți cei care împărtășim aceeași realitate: trăim la bloc, privim în jur spre alte imobile și ne întrebăm cum vor reacționa pereții nostri, structura de rezistență în fața unui seism major.
De ce ne este teamă? Pentru că la etajele mai înalte, balansul se simte mult mai intens. Dar oare înălțimea este cu adevărat un factor de risc absolut sau totul ține de o fizică mult mai complexă a undelor seismice?
Dacă vrei să verifici anul estimat de construcție, istoricul zonei sau încadrarea imobilului în care locuiești, poți consulta platforme dedicate precum Harta Blocurilor, un instrument util pentru a înțelege cutremurul.
Ce se ascunde în spatele pereților
Blocurile trebuie proiectate să distribuie forța cutremurului pe cât mai multe elemente înainte să se prăbușească. E mult mai ieftin de proiectat un imobil care va necesita mici reparații la 30–50 de ani decât unul rigid, nefisurabil. Totuși, formele neregulate în plan (foarte întâlnite la blocurile interbelice) sau așa-numitul „parter flexibil” (cu spații comerciale) sunt puncte critice de vulnerabilitate.
Dacă ne uităm la principalele sisteme constructive folosite în epocă, comportamentul la seism difere radical:
- Blocurile din prefabricate (panouri mari din beton armat): Au avut în general o comportare bună la cutremur, avariile limitându-se de regulă la fisuri în zonele de îmbinare dintre panouri. În schimb, prezintă o vulnerabilitate majoră la explozii de gaz: dacă o deflagrație dislocă câțiva pereți de rezistență, întregul tronson se poate prăbuși.
- Blocurile cu pereți structurali din beton armat (diafragme): Cele realizate prin tehnologia cofrajelor glisante au suferit numeroase avarii în 1977 din cauza defectelor de execuție generate tocmai de această metodă, motiv pentru care a și fost interzisă ulterior. Iar blocurile cu magazine la parter au avut de suferit din cauza diferenței majore de rigiditate între stâlpii liberi de la parter și pereții de la etaje.
- Blocurile cu cadre din beton armat și pereți din BCA: Au o diferență de rigiditate mai mică și s-au comportat bine, avariile fiind de obicei limitate la pereții nestructurali din BCA.
Cum ne afectează înălțimea blocului și tipul de cutremur?
Fizica oscilațiilor ne arată că blocurile de 4 etaje sunt vulnerabile la cutremure cu oscilații scurte (< 0,5 secunde), cele de 10 etaje rezonează la oscilații de aproximativ 1 secundă, în timp ce turnurile foarte înalte răspund la perioade de peste 3 secunde.
Cutremurele de adâncime din Vrancea generează oscilații la aproximativ 1–1,5 secunde, motiv pentru care blocurile de sub 4 etaje scapă de obicei mai „ieftin” decât cele de 8–10 etaje, exceptând cazul în care sunt construite din materiale foarte slabe. Pe de altă parte, cutremurele de suprafață din Banat sau Oltenia generează oscilații sub 0,5 secunde, avariind case și clădiri scunde, deși rar au energia necesară unor prăbușiri catastrofale la scară largă.
O regulă empirică importantă privind geometria: blocurile turn pătrate (care au mulți pereți structurali pe ambele direcții) sunt de obicei mult mai sigure decât blocurile-bară înguste (care au o înălțime de trei ori mai mare decât lățimea și un singur perete structural longitudinal).
Mitul etajelor superioare: Unde e cel mai sigur?
Dacă locuiți la etajul 8 sau mai sus, veți resimți seismul mult mai intens din cauza balansului amplificat. Totuși, statistica arată că în 90% din cazuri parterul este primul care cedează. În cazul unei prăbușiri progresive (cum s-a întâmplat la blocurile Wilson sau Lizeanu din București în 1977, unde parterul s-a sfărâmat, iar tronsoanele superioare au coborât vertical rămânând practic intacte), locatarii de la ultimul etaj au avut statistic cele mai mari șanse de supraviețuire.
Ghid practic- Cum să recunoști un bloc rezistent și să eviți capcanele
Bucureștiul are peste 9.000 de blocuri comuniste, dar mai puțin de 300 au fost expertizate oficial și încadrate în clase de risc seismic (iar majoritatea celor cu bulină sunt clădiri interbelice). În majoritatea orașelor, procentul clădirilor expertizate scade sub 5%. Un bloc fără bulină roșie nu înseamnă că e sigur, ci doar că nu a fost evaluat niciodată.
Pentru a vă mări șansele de a găsi un imobil solid (care să rămână în picioare și să-și mențină valoarea peste 30 de ani, până la achitarea creditului), iată câteva sfaturi esențiale bazate pe realitatea din șantierele epocii:
- Evitați blocurile construite înainte de 1963 (cu mici excepții reprezentate de imobile cu înălțime redusă sau case boierești extrem de robuste, supradimensionate structural). Normele seismice au evoluat dramatic după cutremurele din secolul trecut, iar cele interbelice sunt cele mai vulnerabile.
- Evitați blocurile cu 8-10+ etaje construite între 1963 și 1978. Primele norme seismice moderne unificate au apărut în 1963, dar s-au dovedit eficiente mai ales la clădirile scunde (sub 4 etaje), nu și la panourile mari sau turnurile înalte din acea perioadă de tranziție.
- Evitați blocurile cu magazine sau spații comerciale la parter, indiferent de anul construirii. Chiar dacă structura inițială a fost solidă, riscul unor intervenții sau renovări ulterioare neautorizate (pereți spărți de proprietarii de spații comerciale pentru vitrine sau compartimentări) compromite grav rezistența întregului imobil.
Cum verificăm blocurile de după 1977?
Există falsa impresie că tot ce s-a construit după cutremurul din 1977 este blindat și indestructibil, iar tot ce e înainte va cădea. Greșit! La un seism major, pe lângă blocurile vechi vulnerabile, pot ceda și unele imobile construite în anii '80 în ritm alert sau clădiri ridicate după 1990 fără respectarea riguroasă a normelor de către dezvoltatori.
Pentru a verifica istoricul unui proiect:
- Folosiți instrumente de cartografiere urbană (precum ) pentru a identifica anul estimat și tipul de proiect identic dintr-un cartier.
