O amenajare functionala, luminoasa, adaptata nevoilor lor, iata pe scurt descrierea acestui apartament de 3 camere, cu o suprafata de 77 metri patrati pentru o familie cu 2 copii.

Nu puteam rata ocazia de a scrie cateva vorbe despre ea pentru ca vei vedea din imaginile din galerie, rezultatul este unul reusit. Atentia la detalii, eleganta discreta a interioarelor si mai ales adaptarea la spatiul apartamentului iti vor placea si tie cu siguranta.

Cu o cromatica preponderent neutra, spatiul respira si nu pare aglomerat cu detalii decorative inutile. Jocul texturilor, imprimeurilor si a suprafetelor netede si lucioase confera un plus de interes intregii amenajari.

Zona de zi

Nuanta deschisa a parchetului ales reflecta lumina si amplifica spatiul (deloc intamplatoare nici alegerea unui blat de sticla pentru masuta de cafea).

Corpurile modulare ale bibliotecii, canapeaua tip coltar, jocul geometric al imprimeului perdelei asortat cu tablourile, toate comunica armonios, decorand functional aceasta incapere. In plus, pentru ca vorbim de un spatiu mic, designerul a inlocuit clasica usa batanta cu una glisanta, optimizand spatiul.

Pentru bucatarie s-a mizat pe o abordare simetrica, linii drepte, mobilier cu finisaj lucios, alb pentru a spori efectul de luminozitate. Zonele de lucru sunt dispuse la distante egale, lasand suficient spatiu pentru blatul de lucru.

Spatiul de luat masa a fost gandit ca un adevarat dining integrat in spatiul bucatariei, un loc distinctiv, ce iese in evidenta prin corpul de iluminat ales pentru a da o nota discreta de eleganta. Transparenta mesei si a spatarelor scaunelor imprima un aer minimalist si sprijina ideea de luminozitate si spatialitate.

Dormitoarele

Camera fetitelor ne introduce intr-o lume a copilariei, a jocului si culorilor. Functionalitatea primeaza si aici. Birourile amenajate la fereastra, dulapuri si paturi simetrice, toate pe un fundal al culorilor vesele, pastelate ce insufletesc incaperea.

Mi-a placut aceasta amenajare si imi doresc sa te inspire si pe tine mai ales daca locuiesti intr-un apartament cu 3 camere asemanator cu cel din articol sau chiar in 2 camere.

Arhitect:Irina Krivtsova

Sursa foto:Irina Krivtsova

Un living aerisit, functional amenajat cu mobilier modular si mici detalii decorative care personalizeaza spatiul.

Finisajele lucioase alaturi de cromatica deschisa reflecta lumina si amplifica spatiul

Detalii care fac diferenta

Piesele de mobilier alese nu incarca spatiul, iar nuanta de lemn natur ofera un confort vizual

Canapea de tip coltar pentru confortul intregii familii

Accente de culoare care dinamizeaza spatiul; de remarcat usa glisanta preferata in locul uneia batante din lipsa de spatiu

Oglinda montata pe usa ofera profunzime spatiului mic din hol

Bucataria o amenajare simetrica cu accent pe accesibilitate

Locul de luat masa

Spatiul de luat masa a fost gandit ca un adevarat dining integrat in spatiul bucatariei

Albul si suprafetele lucioase, precum cea a mesei sau scaunelor reflecta lumina si amplifica spatiul de 10 metri patrati al bucatariei

Dormitor elegant amenajat

Nevoia de depozitare a fost rezolvata prin 2 dulapuri simetrice de o parte si de cealalta a patului cu 2 corpuri tip soldat cu rafturi deschise.

Un tapet cu un model discret, cu usoare tonuri de auriu, contureaza un perete-accent placut in tot acest ansamblu al dulapurilor

Coltul de lectura din dormitor

Zona de make-up sau spatiu de lucru la nevoie