Oricand gasim amenajari care ne inspira, alegem sa le impartasim aici cu voi. Iata una din ele, din minunata Spanie, mai exact din Madrid. Renovarea a avut ca scop potentarea spatiului si sporirea luminozitatii pentru o mai buna fluenta intre zonele casei.
Pentru a duce la indeplinire aceasta sarcina, studioul de design Rosa Alvarado a apelat la cateva trucuri, cum ar fi inlocuirea unui intreg perete cu un geam din sticla. Astfel, spatiul este literlamente invadat de lumina naturala.
Livingul formeaza un tot unitar cu diningul, iar bucataria, desi separata prin 2 usi din sticla, pare o prelungire a lui, comunicand vizual cu restul casei. Solutia adoptata are rolul de a maximiza lumina naturala la interior. Diningul conecteaza cele doua functiuni, zona de conversatie si pe cea a bucatariei.
Albul predominant reflecta lumina si amplifica spatiul ceea ce constituie un avantaj pentru acest apartament. Pardoseala din lemn contrabalanseaza culoarea, echilibrand decorul. Amenajarea este una minimala, accentul fiind pus pe functionalitate, fara a ignora insa estetica. Canapeaua maro vine ca o pata de culoare intr-un ocean de alb, iar tablourile colorate dinamizeaza spatiul.
Aceeasi simplitate, cu accent pe confort o vom gasi si in cele 2 dormitoare, discret personalizate. Si aici lumina cucereste incaperile, detalii precum noptierele avand un design ce nu agreseaza spatiul, fiind abia perceptibile la nivelul podelei. Baile cu lavoare suspendate si oglinzi lungi ajuta si ele la maximizarea unui spatiu mic cum este cel al bailor in general.
Faianta tip patchwork utilizata intr-una din cabinele de dus ne arata latura moderna a acestei amenajari.
Haideti in galerie ca sa intelegem in detaliu fiecare parte a acestui apartament minunat, inundat de lumina placuta a climei mediteraneene.

Dictatura gri-șobolan. De ce arată toate casele ca niște camere de hotel și cum am ajuns să ne cumpărăm mașini care se încruntă pe stradă

Jurnalul lui Alexandru: Cum transformi un apartament modern și rece într-un cămin mai clad si primitor

Se vinde apartamentul din „Emily in Paris”.
Sursa foto: micasa










