Planurile de amplasare a mobilierului sunt recunoscute drept fundamentul unui design reușit, fiind vitale atât pentru funcționalitatea, cât și pentru confortul unei încăperi. Din acest motiv, ele reprezintă punctul de plecare al oricărui proiect. Emma Burns, director executiv la Sibyl Colefax & John Fowler, descrie acest proces ca fiind stabilirea modului în care „spațiile comunică între ele și, dacă nu o fac, cum pot fi convinse să o facă”.
Planul de mobilare este cel care dictează poziția prizelor, a întrerupătoarelor și a instalațiilor sanitare. Mai mult, designerul Brandon Schubert subliniază că englezii au fost pionierii acestui concept în secolul al XIX-lea. Înainte, mobila era așezată de regulă de-a lungul pereților. Mesele erau aduse ocazional și erau provizorii. Chiar și canapelele stăteau lipite de perete. Invenția unei utilizări mai specifice a camerelor a creat medii mai intime și primitoare, precum salonul burghez. În ciuda diferențelor de stil, modelul de bază a rămas neschimbat.
Există câteva noțiuni pe care tindem să le respectăm: „fiecare cameră are nevoie de un punct focal”. Cu toate acestea, cu toții am văzut camere unde configurația, deși respectă aceste idei, nu funcționează. Camera poate părea dezechilibrată simetric, sau există un colț gol ciudat, sau scaunele din sufragerie sunt prea departe unul de celălalt, făcând conversația să pară inconfortabil de „publică”. Pe de altă parte, există camere care ignoră toate regulile și totuși sunt un triumf. După cum spune Brandon, „regulile sunt doar puncte de plecare și ar trebui încălcate regulat”.
Chiar și cei mai buni designeri lucrează mult la aceste planuri: „configurația corectă nu este întotdeauna evidentă imediat, iar planificarea și experimentarea înseamnă că, uneori, îmbunătățim ideile inițiale”, spune Lucy Hammond Giles. Știind acest lucru, merită să ne examinăm propriile locuințe – mai ales dacă avem camere care nu funcționează așa cum am dori, sau dacă nevoile noastre s-au schimbat (copiii mici au devenit adolescenți sau am cumpărat o piesă de mobilier voluminoasă care necesită o rearanjare totală). Henriette von Stockhausen de la VSP Interiors adaugă: „așezarea unui obiect într-o poziție nouă poate oferi o viață cu totul nouă obiectelor respective".
Cum să începi
Dacă pornești de la zero, ideal este să ai un inventar al tuturor pieselor de mobilier și măsurătorile lor. Unii preferă programele CAD, dar Lucy preferă creionul și hârtia, decupând piesele de mobilier pentru a le muta pe schiță. „Vrei să poziționezi piesele mari mai întâi”, spune ea, deoarece există mai puține opțiuni pentru ele. Emma Burns notează că nu trebuie să ne fixăm pe ideea că un obiect aparține unei anumite camere: „o comodă cu blat de marmură poate arăta minunat în sufragerie într-o casă, și în dormitor în alta”. Trebuie să te gândești la confort: poți să stai să citești cu o băutură lângă tine? Poți stinge luminile din pat? Și trebuie să te gândești la uși – nu vrei ca atunci când deschizi ușa să te lovești de spatele unei canapele.
„Există o singură configurație care funcționează într-o cameră”
Este o afirmație des auzită, dar este adevărată? „Cred că camerele ar trebui să pară efemere, nu înțepenite”, spune Nicky Haslam. Totuși, în casele de dimensiuni modeste, arhitectura camerei dictează așezarea mobilei. În dormitoare există adesea un singur perete bun pentru pat, iar în sufrageriile standard ai doar câteva opțiuni dacă vrei o canapea și fotolii.
Dar, pe măsură ce camerele devin mai mari, lista posibilităților devine mai flexibilă. Devine mai ușor să te gândești la mobilier în termeni de „grupuri funcționale” mai degrabă decât la ceea ce dictează planul arhitectural.
„Fiecare cameră are nevoie de un punct focal"
Fără un punct focal, o cameră poate părea confuză, deoarece totul „țipă” după atenție. Însă în camerele dedicate plăcerii unei singure persoane, „aglomerația superbă de obiecte” poate sfida orice regulă. În camerele unde primim oaspeți, regula se aplică.
Totuși, punctul focal poate fi o canapea de colț, o masă de sufragerie, o fereastră sau o bibliotecă impresionantă. Poziția punctului focal are un impact enorm asupra numărului de locuri pe care le poți include. Dacă este pe peretele lung, poți avea una sau trei zone de ședere. Dacă vrei două zone într-o cameră dreptunghiulară mică, pune punctul focal pe unul dintre pereții scurți.
Crearea grupurilor funcționale în spații mari
Salonele vaste sau apartamentele open-plan pot părea mai degrabă cavernoase decât primitoare. Acestea sunt cel mai bine decorate ca o succesiune de zone, folosind grupuri funcționale: un grup mic de scaune, o masă de jocuri cu patru scaune sau o zonă de bar. Important este să lași culoare de trecere (circulație); să fii nevoit să te strecori printre mobile pentru a ajunge la canapea nu este o experiență confortabilă.
Valorificarea unei camere mici
„Nu crede că o cameră mică are nevoie de mobilă mică”, spune Lucy. „Mobilierul mai mare va face camera să pară, la rândul ei, mai mare”. Într-o cameră mică, mobilierul la comandă, încorporat, poate face minuni, oferind și spații de depozitare.
„Nu lipi toată mobila de pereți”
Această regulă previne aspectul rigid. Un interior bine conceput ar trebui să aibă plan apropiat, plan mediu și fundal, ca o pictură. Dacă tragi canapeaua spre centrul camerei, poți pune o consolă îngustă în spatele ei, cu o oglindă sau un tablou deasupra, pentru a umple peretele.
Camerele funcționale
În bucătării și băi, funcția primează în fața formei. Este mai important să ai toaleta unde trebuie decât să te asiguri că nu o vezi imediat ce deschizi ușa. În baie, cada ar trebui să fie punctul focal. În bucătărie, ai nevoie de blat lângă plită, iar mașina de spălat vase trebuie să fie pe partea corectă a chiuvetei, în funcție de mâna cu care lucrezi (stânga sau dreapta).
„Simetria face o cameră mai confortabilă”
Simetria ajută ochiul „să se odihnească”. Este motivul pentru care se recomandă cumpărarea scaunelor în perechi sau folosirea lămpilor gemene. Totuși, prea multă simetrie poate crea un efect rigid, formal. Poți ținti către echilibru în loc de simetrie perfectă: de exemplu, un pian poate echilibra o bibliotecă mare, sau o canapea poate fi contrabalansată de două fotolii.
